sâmbătă, 5 noiembrie 2016

Nu sunt ciudată, ci doar diferită!

M-a întrebat cineva de ce sunt stingheră? De ce nu spun niciodată nimic și de ce nu am același comportament ca al  celorlalte domnișoare.
Ei bine, nu sunt stingheră, doar că îmi place mai mult să stau singură. Îmi place ca în singurătatea mea să-mi pun ordine în idei și să-mi văd de treaba mea.

Nu e ca atunci când aștepți pe alții să-ți traseze drumul în viața. Pur și simplu îmi place să mă descurc singură, îmi place să fiu diferită și să împart idei cu ceilalți. Nu știu ce a fost în mintea acelei persoane de m-a întrebat toate astea. Poate că este înconjurat numai de persoane ce au un comportament identic și i se pare ciudat dacă întâlnește pe cineva diferit.

N-am înțeles de ce trebuie să urmez turma, dacă eu am cu totul și cu totul alte principii. Probabil că într-o lume nebună ca asta să fii diferit înseamnă să fii ciudat. Sincer chiar nu știu care ar fi fost răspunsul cel mai potrivit pentru toate aceste întrebări. Încă nu am unul destul de potrivit sau poate că în adâncul sufletului meu îl am doar că nu îl pot spune și altora.

Nu cred că dacă îmi petrec majoritatea timpului singură sunt o ciudată. Mai ales că în tot acest timp îmi place să mă documentez cu privire la acele lucruri care mi se par interesante și îmi aduc o oarecare satisfacție. Iar asta nu poate fi ciudat.

Sau cel puțin pentru mine acest lucru nu este o ciudățenie. Cât despre răutățile celorlalți nu prea mă interesează. Sunt imună la astfel de chestii murdare și nu mă mai las afectată de lucruri care nu îmi aduc nimic bun, nici măcar o fărâmă de ceva constructiv.

Așa că domnilor, domnișoarelor puteți spune ce vreți voi am învățat să trec peste vorbele, bârfele voastre. Și da îmi place așa, îmi place așa ciudată cum sunt. Îmi place lumea mea ciudată, căci în lumea asta mă simt perfectă și nimeni și nimic nu poate contesta acest adevăr.


Mi-am găsit perfecțiunea în lucruri simple și mărunte ce mi-au adus mulți stropi de fericire, fără să-mi ceară nimic în schimb. Despre fericire nu cred că este cazul să vorbesc acum, ci va fi subiectul potrivit pentru un alt articol.

Cât despre starea mea de acum mă simt perfect și dacă nu încă mai depun eforturi pentru a rămâne în formă. Într-un final am să reușesc să fac tot ce-mi doresc. Deci nu sunt ciudată, ci doar puțin mai diferită față de persoanele din jurul meu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu