Sunt sub efectul unei frici cumplite, teama de a pierde persoane dragi ma face sa fac lucruri pe care in mod normal nu le-as fi facut niciodata.
Poate ca intr-o zi sau in alta nu o sa mai fiu acolo, iar inevitabilul o sa se intample. Sunt constienta de asta, doar ca atunci cand sunt pusa in fata faptului implinit nu ma pot resemna, nu pot lasa lucrurile asa ca si cum nu m-ar deranja. Am pierdut destule persoane importante din viata mea si chiar daca stiu ca unele lucruri sunt inevitabile ma incapatanez si tot imi mai bag codita sa le fac asa cum imi doresc eu.
Probabil ca doar un om cu multe suferinte m-ar intelege mult mai bine sunt obisnuita ca cei din jurul meu sa ma ia in ras si sa spuna ca nu sunt decat un om nebun. Parca si aud cum suna din gura lor aceste vorbe: vai, saraca nebuna a luat-o razna cu totul. Cu cine crede ea ca se pune, cu moartea? E nebuna sigur. Pentru toate aceste lucruri inainte ma consumam si aveam o astare foarte proasta de spirit, dar acum m-am obisnuit cu asta si ma astept la ce este mai rau sa scoata pe gura lor spurcata. Sa fiu sincera tot ce mai conteaza acum este sa imi revin, sa ma mobilizez si tot ceea ce fac sa fac fara nici o urma de regrete, pana la urma eu sunt cea responsabila pentru ceea ce realizez eu nu altcineva. Nu-mi ramane decat sa ridic capul si sa-mi gasesc un nou orizont, un nou viitor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu