Amintiri pe o panza

Cand am fost de curand acasa pe la ai mei parinti mi-am vazut prima panza pictata de mine.
Nici acum nu-mi vine sa cred ca mama inca a pastrat-o desi a trecut ceva vreme peste acea panza.

Spre rusinea mea aceea a fost prima si ultima panza pe care am pictat-o pana acum. E adevarat ca inca mi se mai face dor sa mai pictez din cand in cand, dar timpul nu vrea sa fie bun si cu mine sa ma lasa putin sa mai respir.

 Am inteles de multa vreme ca trebuie sa muncesc pentru a-mi castiga existenta. Dar cu cat zilele trec mai repede cu atat inteleg ca ne vindem sufletele in fiecare zi pe un pumn de bani si am uitat sa ne bucuram de lucrurile cu adevarat magice din viata noastra. Intr-un timp imi tot doream sa intorc trecutul in prezent pentru a ma bucura de acele clipe minunate, dar acum nu imi mai doresc asta.

Ci pur si simplu imi doresc ca timpul sa fie mai bland cu mine si sa-mi ofere sansa sa pot face absolut tot ceea ce imi doresc si tot ceea ce este necesar in viata unui om. Cum spun de fiecare data timpul trece si te maturizeaza, dar de tine depinde daca tu vrei sa te maturizezi frumos sau intr-un stil de barbar. Cand voi ajunge acasa primul lucru, pe care il voi face iar va fi acela sa pictez pe panza sau poate cine stie pe ce material voi mai picta, poate lemn sau poate piatra... habar nu am, dar asta ma face fericita.