Tampenii... tampenii am facut toata saptamana asta.
Oare de ce nu ma pot concentra la ceea ce trebuie sa fac? Ma simt de parca cineva m-ar fi aruncat de la etaj. Imi simt trupul incorsetat de sute si sute de pamblici, iar sufletul din interior se zbate ca un peste pe uscat.
Ce s-a intamplat cu mine? Parca traiesc intr-o lume care nu imi apartine... unde sa ma indrept nici eu nu stiu... De schimbat, da, m-am schimbat, dar nu asa cum mi-as fi dorit. Traiesc intr-un loc pe care nu il inteleg si nici nu ma intelege.
Uneori am impresia ca voi innebuni foarte curand daca nu voi reusi sa fac vreo schimbare importanta. Incep sa ma urasc din ce in ce mai mult pentru ca nu am suficient curaj pentru a spune tuturor lucrurilor pe nume. Oare cat va mai dura toata aceasta nebunie. As vrea sa fiu din nou ceea ce am fost, cu aceleasi sentimente, cu aceleasi vise, cu totul...
Mi-e greu sa ma si privesc in oglinda. El m-a schimbat atat de mult incat nici nu ma mai recunosc, iar asta ma face sa ma urasc pe zi ce trece mai mult. De curand am observat ca imi place atat de mult sa stau singura. Sa-mi fac programul meu si sa ma tin de el acolo, indiferent daca celor din jurul meu le convine asta sau nu. Cum sa scap de acest sentiment plin de ura? Si oare cum voi putea eu sa schimb toata aceasta situatie?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu