De ce m-am lăsat de fumat?

În primele zile când am hotărât să nu mai fumez nu am avut un motiv bine întemeiat.
Pur și simplu eram la țară în camera mea și dintr-o dată privirea mea a ajuns în oblindă. Era momentul acela când voiam să îmi aprind o țigară și să fumez.

 Nu pot să explic ce s-a întâmplat în acel moment, dar pur și simplu am simțit un fior pe pielea mea și am avut senzația să arunc țigarea deși nu o aprinsesm încă. Poate că a fost acel moment de revelație, poate că cineva de undeva s-a supărat pe mine și în felul acesta am avut parte de o mică răzbunare.

Sau poate pur și simplu nu mi-a plăcut ceea ce am văzut în oblindă și mi-am dat seama că nu sunt eu, că acel lucru nu mă reprezintă și mai mult rău îmi fac. Niciodată nu am stat atât de mult în oglindă să mă analizez, gesturi, mimică, ridurile feței.

Cred că asta m-a făcut cel mai mult să renunț la fumat plus discuția avută cu mama mea. Nu m-am ferit de părinții mei niciodată și le-am spus că fumez, știau lucrul ăsta, dar niciodată nu am fumat în fața lor.

Nu mi se părea corect să le fac asta și nici nu cred ca aveam curajul sau mai bine zis tupeul necesar pentru a fuma în fața lor. Mă simțeam prost să stau în fața lor și să fumez... Și uite așa în timp m-am lăsat și de fumat.

Oricum mă bucur că nu a fost o perioadă mare de timp ci doar un an aproximativ... Un an în care am fumat, chiar nu pot să-mi explic ce a fost în mintea mea. Și cum nu pot scăpa de toate obiceiurile mi-a rămas unul singur: cafeaua. Nu mă pot lipsi dimineața de aroma proaspătă de cafea...