De mult timp ma copleseste gandul asta, dar pana la urma nu-mi ramane decat sa privesc spre viitor si sa inecr sa fac acele lucruri pe care mi le doresc nespus de mult. Sunt zile in care am franturi de amintiri ce ma fac sa ma simt bine, dar din pacate aceste franturi sunt din ce in ce mai rare si nu gasesc nici o solutie, pentru a le conserva sau a le reimprospata.
Mi-e greu de fiecare data cand stiu ca trebuie s-o iau de a capat. Ma inspaimanta gandul ca la un moment dat voi pierde tot si voi ramane fara nimic. Cel mai mult ma tem ca voi pierde toata dragostea pentru nepotul meu. De cele mai multe ori el este singurul suflet care ma ajuta sa trec peste greutatile mele. Si tot de la el ma incarc cu energie in fiecare moment, pe care il petrecem impreuna. Desi nu este copilul meu am avut grija sa-i imprumut gropitele mele pe obrajii lui, pana si culoarea buzelor mi-a imprumutat-o.
Ma amuza mereu cand il vad ca incearca sa-mi adopte din ticuri, dar cel mai mult m-a uimit in momentul in care am observat ca este foarte atent la detalii - exact ca mine in momentele cand ma concentrez sa fac anumite lucruri. E atat de dragalas incat imi vine sa-l mananc. L-am invatat sa stea la poze inca din prima zi cand ne-am vazut, iar acum nu mai este nevoie sa-i spun eu cum trebuie sa stea la poze sau cum sa se dea in spectacol atunci cand il inregistrez.
A inceput sa vorbeasca si imi place la nebunie, imi place ca ma intelege si chiar daca nu poata sa spuna toate cuvintele, tot il inteleg si imi place. Data viitoare cand ajung pe la tara i-am promis ca ii voi citi o poveste, asa ca in cele din urma sper sa ajung pe acolo si sa ma tin de promisiune. Nu de alta, dar chiar nu vreau sa-l dezamagesc. Cred ca daca nu voi avea altceva de facut prin oras weekendul asta o sa alerg pana la tara si am sa-mi petrec ziua de nastere cu al meu nepotel. Sunt atat de fericita cand ma gandesc la asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu