Defectele societății în care trăim

Nu știu ce se petrece în mintea oamenilor de lângă mine, dar am senzația că unii dintre ei sunt lipsiți de gândire.
Parcă pe toți i-a înghițit lupta asta nesfârșită a banilor și au uitat cine sunt, au uitat ce au de făcut și mai grav decât atât au uitat pe ce drum să meargă. Nu vreau să fac parte din societatea asta care știe doar să vâneze și a uitat să ofere.

Nu sunt așa, nu pot face parte din asta și nici nu vreau să iau parte la distrugerea unor oameni. Nu sunt capabilă de asta și nici nu vreau. Da, îmi doresc o societate modernă, dar nu o societate în care să mă simt vânată la orice oră, la orice pas. Habar nu am când s-a transformat viața noastră într-un nivel complicat de trai. Sau poate că în ultima perioadă eu am cam lipsit de la acest procedeu.

Recunosc un concediu ar fi bine venit și acum, la fel cum recunosc acea lipsă de implicare a ceea ce se întâmplă în jurul meu. Pur și simplu nu mă mai interesează, până acum în prezent nu am găsit nici măcar o părticică mică care să mă motiveze să fiu prezentă la ceea ce se întâmplă în zilele noastre. M-am săturat de atacuri teroriste, m-am săturat de așa zisa neputință a unora, la fel cum m-am săturat de toate tâmpeniile care se întâmplă zi de zi în jurul nostru.

Am obosit, am obosit să mai trăiesc cu acea grijă că dintr-un minut în altul se poate întâmpla ceva rău. Cât trebuie să mai persiste toate aceste lucruri? Cât timp trebuie să ne mai chinui și să mai suferim? Cât timp ne mai plângem de milă în loc să facem ceva benefic pentru noi? Oare chiar nu putem schimba nimic?

Nu mai suport să văd în fiecare zi cum mor oamenii, copii, tineri sau bătrâni oricum nu mai au importanță, fiindcă toți mor și nimeni nu face nimic să oprească asta. Nu cred că e nevoie să amintesc de cazul Colectiv, cazul bebelușilor din Argeș sau de atacurile teroriste din Franța, recent Belgia și nici nu vreau să mă gândesc la următoarea mișcare.

Nu vreau să trăiesc într-o astfel de societate sinucigașă. Nu pot, nu vreau și dacă aș putea m-aș muta de aici fără nici un fel de remușcare, indiferent de ce aș lăsa în urmă, indiferent de ce ar crede lumea. Eu, una, nu mai pot așa...