miercuri, 2 decembrie 2015

Planuri pentru o sâmbătă frumoasă în familie

Încă puțin și se apropie weekendul...
abia aștept să ajung pe la țară. Abia aștept să-mi văd câinele, abia aștept să-mi văd toate ghivecele cu flori și toate celelalte lucruri ale mele. Le-am simțit lipsa tuturor chestiilor mele, chiar dacă aparent ele nu par atât de importante.

Și oricum ar fi îmi este atât de dor de părinții și de fratele meu. Cu el cel puțin mai reușesc din când în când să mai vorbim la telefon sau pe rețelele de socializare, prin mesaje că tot sunt acum la modă. Dar parcă nu se mai face odată sâmbătă.

Singurul lucru pe care îl voi face când voi ajunge acasă va fi sp împodobesc bradul cu tata și cu fratele meu. Exact ca atunci când eram mici și ne făcea plăcere să ne învârtim în jurul brăduțului. Încă mai visez la acele momente din copilărie și m-am gândit de ce nu să le retrăiesc chiar în această sâmbătă când ajung acasă.

Am atâtea planuri pentru sâmbăta asta și sinceră să fiu nu știu dacă voi reuși să le duc pe toate la bun sfârșit. Mi-ar fi plăcut enorm de mult să mai iau o pauză din toată această aglomerație și să petrec puțin mai mult timp cu familia mea.

Și în plus de asta trebuie să-mi văd și nepoțelul. Nu l-am mai văzut de atâta timp și chiar mi s-a făcut doar de el. Nu știu cum să fac pentru a opri timpul în loc sâmbătă... poate dacă se va întâmpla asta numai așa voi avea suficient timp să fac aproximativ tot ce îmi doresc. Și încă mai sper la asta...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu