Dor de bunica

A mai trecut o săptămână din viața mea și nu s-a întâmplat nimic minunat, nimic cawre să mă facă să vreau mai mult de la mine.
Din tot ceea ce fac nimic nu mă mai face să visez. Poate că am ajuns și eu la acea saturație de care îmi tot povestea bunica. Pe atunci nici nu-mi venea să cred asta, căci ea în fața mea era ceamai bună.

Era persoana care făcea tot ce își dorea fără sà dea explicații celor din jurul ei. Într-un cuvânt știa ce este mai bine pentru ea și ce nu. De aceea poate că toată lumea o respecta atât de mult și într-un fel chiar o iubeau fără ca aceasta să-și dea seama. Am învățat de la bunica toate lucrurile frumoase și bune, am învățat să iubesc tot ce mă înconjoară și mai mult de atât am învățat să lupt pentru visele mele.

Pare incredibil cât de mult înseamnă ca o persoană dragă ție să te ajute, să te susțină și să te îndrume către drumul perfect pentru tine. Nu știu ce m-aș fi făcut dacă nu era bunica și să mă oblige să-mi dezvolt capacitatea mea de a crea. Sunt multe de spus despre aceste daruri pe care le am, dar pe care era să nu le descopăr, iar norocul meu cel mare a fost și va rămâne bunica chiar dacă ea mă privește de acolo de sus din cer.