marți, 13 octombrie 2015

Mici peripeții

Vremea asta de afară nu te îndeamnă să faci nimic. De fapt dacă ai putea pe o astfel de vreme ai dormii toată ziua și tot nu ți s-ar părea că ar fi suficient.
Căci vorba unuia ce să faci pe o astfel de vreme, cu ploaie, vânt și uneori stropi mărunți, mulți și iuți. Dacă nu aș fi fost nevoită să merg la muncă probabil că și eu aș fi fãcut același lucru, pe care îl face și nepotul meu, adică să dorm de dimineață și până seara. Mi-e un dor de acele vremuri minunate din copilăria mea și dacă aș putea m-aș întoarce în trecut, nu doar pentru câteva momente ci pentru totdeauna. Da știu e timpul să mă întorc cu picioarele pe pământ și să spun de fapt ceea ce vreau de fapt să fac în aceste zile mohorâte.

Cum nu pot sta prea mult timp pe afară trebuie să mă învârt prin casă și să-mi găsesc tot felul de activități. Eeee asta nu ar fi nici cea mai mică problemă dacă nu s-ar întâmpla și alte chestii mai urâte. De pildă verișoara mea a binevoit să se plimbe dintr-un oraș în altul, de la munte la câmpie și tot așa. Numai că domnișoara nu a luat în calcul un lucru foarte important... Nu s-a uitat nici la prognoza meteo și nici nu a avut interes să-și verifice mașina înainte de a pleca de acasă.

Cred că tot ce i s-a întâmplat i s-a întâmplat mai mult din vina ei pentru că niciodată nu este prudentă și parcă zici că ea încă mai trăiește în acel glob de cristal de care ne tot povestea bunica în copilărie. Ce să-i faci și cum s-o schimbi? Căci se pare că oricâte i s-ar întâmpla, domnișoara nu se va schimba niciodată. Dacă data trecută a plecat la drum fără combustibil, acum a plecat pe munte fără să-și facă verificarea la mașină. Ce să spun... tipic ei, la fel de împrăștiată ca în adolescență, mereu să stea cineva în spatele ei și să o îndrume și mă întreb oare până când se va întâmpla asta?

Cum spuneam de această dată expediția ei pe munte a costat-o amortizoarele de la mașină, dar nu o plâng eu pe ea pentru asta se descurcă fata. Ci mă plâng pentru că iar a trebuit să stau langă ea să navigăm pe internet în căutarea unor amortizoare auto online. Și asta bineînțeles târziu în noapte, pentru că așa îi place ei să-și rezolve treburile. Sper ca la următoarea ei pățanie să nu fiu pe acasă, să fiu cât mai departe de ea și de pățaniile ei.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu