vineri, 30 octombrie 2015

Lumea oamenilor mari

Nu am înțeles niciodată de ce viața oamenilor mari poate fi atât de complicată. Mereu mi-am dorit să ajung mare cât mai repede, să pot face lucruri așa cum le fac cei mari, dar cel mai mult mi-am dorit să fac parte din lumea asta a lor.
Acum după ce am crescut nu știu sigur dacă îmi mai doresc asta. Am văzut cât de ciudată și nedreaptă este viața oamenilor mari în plus de asta chiar nu mai vreau să vorbesc despre viața asta nedreaptă.

Uneori îmi doresc atât de mult să mă reîntorc în copilărie și să fac toate acele lucruri pe care acum nu le mai pot face. Reacția oamenilor din prezent este atât de ciudată și de mizerabilă încât uneori aș pleca în niște locuri uitate de lume, unde nimeni să nu treacă pe acolo. În toată agitația asta mare am uitat cine suntem, am uitat ce putem face pentru noi și pentru cei din jurul nostru.

De fapt am uitat să sperăm și să visăm, am uitat să ne bucurăm de ceea ce avem, am uitat cu alte cuvinte să privim în jurul nostru. Asta poate că este una dintre cele mai mari probleme ale noastre.


În mare parte sunt dezamăgită de ceea ce se întâmplă în această lume, căci dacă am reuși să trecem peste prejudecățile noastre cu siguranță am reuși să devenim mai buni unii cu alții. Îmi doresc ca pe viitor să fac mult mai multe lucruri și da, să ajut lumea din jurul meu chiar dacă nu am nimic de câștigat din aceste lucruri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu